Connect with us

Asa a fost gasita moarta Madalina Manole. Fotografia din dosarul de ancheta

Articole

Asa a fost gasita moarta Madalina Manole. Fotografia din dosarul de ancheta

Asa a fost gasita moarta Madalina Manole. Fotografia din dosarul de ancheta

Potrivit rezultatelor finale ale necropsiei, Mădălina Manole a avut parte de o moarte violentă. Cum e fotografia din dosar cu artista decedată:

Jurnalul Mădălinei Manole, făcut public. De ce suferea cu adevărat artista

Mădălina Manole, pe numele real Anca Magdalena Mircea, s-a sinucis înurmă cu aproape 7 ani, în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani după ce a băut Furadan, un pesticid foarte toxic. Acum, din jurnalul Mădălinei Manole, ies la iveală suferințele adânci ale artistei.

Rândurile din jurnalul artistei făcut public de către fratele ei, arată cât de nefericită era Mădălina Manole. ”Fata cu părul de foc” ducea lipsa celebrității de-altădată, dar regreta și momentele petrecute departe de familie.

„Îmi aduc aminte că eram plecată cel puţin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam şi desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile arhipline şi

zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne şi oase pe străzile din oraşul lor, păpuşile pe care mi le aduceau copiii

la fiecare spectacol, autografele şi scrisorile primite de la fani, melodiile cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile mai puţin plăcute din viaţa mea de artist,

dorul de cei dragi de acasă, articolele din presa de scandal, renunţările, sacrificiile, dieta normală a unui artist…”, scria Mădălina Manole.

Supranumită „Fata cu părul de foc”, Mădălina a făcut parte din Cenaclul Flacăra, colaborând cu mai mulţi artişti ai anilor ’80.

În 1988 a câştigat o menţiune la Festivalul de Muzică de la Mamaia, cu piesa „Un om sentimental”, iar începând cu 1990, melodiile ei s-au bucurat de succesul publicului, printre

cele mai cunoscute piese regăsindu-se „Ei şi Ce”, „Te-am văzut mi-ai plăcut”, „Fata dragă”, „Vreau să te uit”, „A fost iubire”, „Tu n-ai avut curaj”, la care a lucrat alături de compozitorul Şerban Georgescu, care în 1994 avea să-i devină primul soţ.

În 2003, solista a divorţat, acuzându-şi soţul că a înşelat-o. În iunie 2009 Mădălina Manole a născut un băieţel, iar câteva luni mai târziu s-a căsătorit cu iubitul ei şi tatăl copilului, Petru Mircea.

În februarie 2010 „Fata cu părul de foc” a lansat un nou album, intitulat „0 9 Mădălina Manole”.

În ziua când trebuia să împlinească 43 de ani, pe 14 iulie 2010, Mădălina Manole s-a sinucis ingurgitând Furadan.

Iată ce a scris Mădălina Manole în biletul de adio:

„Mi-a dăruit Dumnezeu – cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, – cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, – cei mai buni şi sacrificaţi părinţi din lume, – frate

drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu! Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos!!!

Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea!

Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea doar eu voi toţi mă iubiţi şi mi-aţi arătat lucrul acesta mereu, tot timpul! Şi totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa!

Aşa gândesc eu, aşa trebuie!!! Cum să închei rândurile astea??? Cum??? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi dar şi la ce să fac să nu mai fiu!

Pui mic să rămână o perioadă la Botoşani, cu mama şi tata! Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare. Puicu meu – ai grijă de tot, atât cât poţi! Nu uita de banii de la BRD!!! În cont euro!!!

Şi ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! Şi să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu ptr. Tot ce a făcut pentru mine, ptr. Sufletul lui!

Nu mă judecaţi, nu vă judecaţi dragii mei părinţi şi frate, mergeţi înainte de dragul copilului nostru şi de dragul lui Mihăiţă vă implor !!!

Vinde tot ce se poate vinde, casa, orice, teren, dar vreau să rămână bani ptr. Pui pic (şcoli) şi … pentru Mihăiţă, Marian, Mihaela”

Concluziile anchetei: Mădălina Manole s-a sinucis cu Furadan

În ciuda controverselor legate de moartea Mădălinei, ancheta a arătat că Mădălina Manole, găsită fără suflare in dimineaţa zilei de 14 iulie 2010 in vila sa din Otopeni, Ilfov, s-a sinucis cu Furadan.

Probele strânse din vila Mădălinei, mărturiile adunate de la apropiaţii “fetei cu părul de foc”, dar şi expertizele medico-legale au dus, în acest caz, către un singur verdict: sinucidere.

În luarea acestei decizii finale privind moartea artistei, procurorul a ţinut cont de toate “semnele” rămase în urma tragediei.

Așa a fost găsită Mădălina Manole în dimineața zilei de 14 iulie

Aşa a fost găsită Mădălina Manole (foto mic) în vila ei de la Otopeni. Imaginea este o reconstituire a scenei morţii interpretei, bazată pe declaraţiile martorilor din dosar.

Din sticla de un litru cu otravă lipseau 320 ml, dar în stomacul solistei legiştii au găsit doar 300 ml, diferenţa de 20 de ml “pierzându-se” pe pereţii paharului, dar şi în gură şi pe esofagul victimei.

În plus, SMS-ul de adio lăsat soţului ei, Petre, alte bilete scrise de mâna Mădălinei, în care aceasta pomenea de necazurile şi de suferinţele pe care nu le mai putea îndura i-au făcut

pe procurori să stabilească faptul că Mădălina Manole şi-a pregătit din timp ieşirea din această lume.

Continuă să citești
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Articole

To Top
%d blogeri au apreciat: